sâmbătă, februarie 21

Pentru ca stiu sa visez

Off, nu-mi vine sa cred. Sunt la munte, tin laptopul asta in brate, scriu un articol, iar din toate partile sunt inconjurata de peisajul asta superb. Munti, multi munti, brazi cati vezi cu ochii si zapada cat cuprinde.
Oamenii sunt geniali, sunt incantata peste masura de tot ce-i aici.
M-am linistit, de fapt, sunt linistita de ceva timp, iar eu de asta am nevoie. Liniste sa pot sa am grija de mine si de cei din jurul meu, sa pot gandesc limpede, mai limpede ca niciodata. De-asta trebuie sa tin cont.
Cand cineva conteaza pentru tine, esti fericit. Cand la randul tau contezi si tu pentru aceeasi persoana, e noroc. E norocul pe care il astepti. Asta-i un fel de concluzie pe care am tras-o eu de-a lungul timpului. Sa stii ca o anumita persoana se gandeste la tine inainte sa adoarma, sa astepti sa sune sau sa dea un semn de viata, sa ai sufletul mic pana auzi ca ii e bine, sa te asculte cineva, sa te inteleaga, sa nu tipe sau sa iti reproseze mereu ca ai facut sau n-ai facut ceva, sa fii impacat ca ai cu cine discuta. Cineva sa fie mereu acolo ca sa te tina in brate, ca sa iti spuna ca esti ceea ce vrea, cred ca nu cer prea mult nici eu, nici cei ca mine. Cred ca avem doar bun-simt. Si stim ce vrem.
Nimic nu-i imposibil, nimic nu-i greu, totul trebuie sa fie exact cum visam. Pentru ca stim sa visam, pentru ca putem.

marți, februarie 17

20 si 8 zile

A mai trecut unul. Inca un an. Cica sunt douazeci la numar. Treaba e ca nu simt ca am 20. Nu cred ca sunt mai inteleapta, mai calculata sau mai sigura pe mine. Nu cred ca m-am schimbat in vreun fel. Sau poate ca da, oricum nu eu sunt cea care ar putea sa isi dea seama.
Am zis ca nu vreau sa primesc nimic de ziua mea. Dar am primit cate si ce nu ma asteptam. Ii ador pe-ai mei, imi ador prietenii si noii prieteni. Toate cadourile au fost peste masura asteptarilor. Va multumesc din suflet pentru tot!
Maine va fi frumos, abia astept sa vina seara, iar weekendul asta o sa fie genial. Detasare de toti si toate, poate si de mine. Oricum, tot va fi altceva decat acasa. Oameni noi, locuri noi, glume noi. Am nevoie de asta. Aveti grija de voi!
Seara faina!

duminică, februarie 8

All day long cigarettes

Tigari de dimineata, de mic dejun si de amiaza.
Tigari cu prietenii, tigari pentru nervi si anti-stres.
Tigari pentru suc, pentru cafea si pentru ness.
Totul e inconjurat intr-un fum dens si plin de mister.
Respiram aer plin de agitatie si tristete. Sau poate de fericire, dar mult prea rar.
Tragem adanc in piept doze imense de nicotina, gudron si monoxid de carbon.
Ne intoxicam si ne place. Constient facem asta. Si nu ne opunem.
Socializam in felul asta, ne imprietenim prin intermediul tigarilor...
Suntem dependenti, dependenti de chestiile astea pe care le aprindem la fiecare 5 minute de plictiseala.
Nu ne place sa ne priveze cineva de viciul asta, de dreptul pe care consideram ca il avem pentru fumat.
Si ne place. Si n-o sa renuntam. Pentru ca nu avem vointa.
.
.
.
"You're the reason why I'm thinking I don't wanna smoke all these cigarettes no more."

joi, februarie 5

Lasa-ma sa-ti arat

Soarele apare atunci cand fericirea se iveste la orizont.
Am facut o plimbare azi-noapte de mai bine de jumatate de ora. Volumul la maxim si melodia asta pe repeat: Bitza si Loredana. Sunt versuri care ma socheaza de fiecare data, care ma pun pe ganduri, care ma fac sa realizez anumite lucruri ori de cate ori ascult piesa. Singura pe strazi, in trafic numai eu si alti cativa bezmetici care cine stie ce treaba aveau. Nu conta asta. Ploaia se oprise, fericire.