Z: - Tie ti se pare ca suntem o familie de oameni normali?
G: - Normalitatea... Normalitatea e cea pe care ne-o creeam noi, nu cea pe care ne-o impun ceilalti!
.
.
[Offtopic: Primavara incepe cu tine - Asta-i pentru toti indragostitii!]
.
.
Ce imi pasa mie de ceilalti, de societate? De ce ar conta ce vor ei atata timp cat fericirea mea nu se incadreaza in regulile lor? De ce imi spun mie X si Y ca trebuie sa fac asa sau altfel ca sa imi fie bine cand mie nu imi e?
Nu am reusit niciodata sa zambesc la glumele tuturor, nu am reusit niciodata sa fac ce vor unii sau altii. Nu sunt rebela, poate putin independenta, dar clar sunt realista! Sunt constienta de ce mi se intampla, de ce e in jurul meu, de ce-i bine si ce-i rau.
Stiu cand sunt fericita si care sunt caile prin care sa ajung acolo. Nu pot sa accept sfaturile celorlati sau sa le pun in aplicare de vreme ce mie nu imi aduc nimic bun. M-as minti pe mine, dar si pe cei din jurul meu, iar eu nu fac asta. Asa ca joc dupa regulile mele, astfel stiu ca n-am sa regret. E, in fond si la urma urmei, decizia mea. Ar insemna sa imi para rau de ceva ce la un moment dat am considerat ca e bine, ar insemna ca sa imi contest propriile decizii, sa fiu in contradictie cu mine. N-am sa fac asta, n-am sa accept cu o atat de mare usurinta parerile unora sau altora, n-am sa fiu eu insami un paradox... Sper ca am fost destul de clara.
Ipocrizie, nemernicie, falsitate, ironie... Fac apel la toate astea din cand in cand, dar numai in momentele oportune, cand chiar merita, cand cineva ma provoaca sa fiu asa pentru ca nu-i pur si simplu felul meu de a fi... In schimb voi, fratilor, ar trebui sa mai luati o pauza! Nu am nevoie de false prietenii, nu am nevoie sa imi aduca cineva aminte de prietenii, de trecut, de fericire. Stiu prea bine ce a fost... Dar daca celuilalt nu ii pasa, daca prefera sa spuna prostii, sa ma denigreze in fata celor din jur, sa adopte o atitudine demna de... Pardon, nu-i demna de nimic... Nici macar de mila. Nu mi-e rusine de nimeni, nu am niciun regret in ceea ce ma priveste, dar nu cred ca faptul ca sufar pana si in momentul de fata este foarte normal. Ar fi trebuit sa trec peste. Iata ca nu se poate!
Unora le place sa discute cu altii, nu sa spuna in fata ce se intampla, ce nu le convine, ce-i incorect din punctul lor de vedere. Asta-i lasitate! Faceti apel la tupeu, caci aveti, mult de tot, numai ca nu il folositi cand trebuie!
Poate cineva reuseste sa inteleaga ceva din tot ce am scris! Tare mi-e ca nu o sa se intample. Oricum, ma simt bine ca am scapat de o mica parte din furia asta. Imi cer in schimb scuze ca v-am plictisit pe voi, cititorii mei.
.
.
Salutari tuturor!
9 comentarii:
m-a cutremurat un pic articolul si cred ca m-a trezit si pe mine..
Daca te-ai trezit, atunci nu spun decat:
Buna dimineata, Helen! Bine ai revenit la realitate! Te asteptam de ceva timp!
:)
Nu stiu de ce am asa o presimtire proasta ca acest articol vrea neaparat sa aiba legatura si cu mine..
"Ramane de vazut."
Daca perfectul simplu iti da batai de cap cand vorbesti cu o olteanca, nu, nu e vorba de tine, Anonim! :)
Phiu ! :D
And I got ya again, Anonim, I got ya good! ;))
Ooo da ! :))
plictisita.....nu voi fi niciodata de acest post;))....credeam k sunt singura kre trece prin asa ceva.....dar vad k nu:( si asta nu ma consoleaza katusi de putin....as vrea sa pot si eu sa scriu ce ma macina....dar nu pot sa redau prin cuvinte toata dezamagirea pe care ink o port in minte..in suflet;) de aproximativ 8 luni de zile.....si totusi incerc sa trec peste:) incerc sa nu arat ca ma doare....incerc sa fiu puternik si sa numi las orgoliul la nivel mediu....si cad....dar ma ridic
IAr,iar si iar.....pentru k dak nu sunt o fire puternik...voi devenii:)
aksha_yume, asta-i viata. Prieteni, iubiri, fac parte toate din viata noastra. Trebuie sa stim numai cum sa ne bucuram. :)
Trimiteți un comentariu