Poveste

S-a trezit de dimineata cu fata la cearsaf. Sunase ceasul, dar cine sa il auda?! Oboseala acumulata de-a lungul timpului isi spune cuvantul. Era trista, cosmarurile ii dau iarasi batai de cap. Nu putea spune ca se repeta, dar se trezeste tremurand, plangand, suferind inauntrul sau. Incearca de ceva timp sa gaseasca o explicatie pentru tot ce i se intampla. Fara folos.


Mirosul de menta, emisiunile proaste de la televizor, cafeaua aia care zace pe aragaz de ieri... Asteptase niste prieteni pe la ea, dar n-au venit... Renuntase sa isi mai puna intrebari legate de motivele lor, renuntase sa caute explicatii. E mult mai simplu sa accepti ceea ce se intampla decat sa gasesti rostul tuturor faptelor pe care le vezi sau prin care treci. E mult mai usor sa te conformezi cu anumite chestii decat sa cauti nod in papura. Fara niciun fel de batai de cap... E mai bine asa...


Asteptarea, nesiguranta, sufletul ei, toate dor. Se aseaza pe canapea, analizeaza din nou decorul, vrea sa evadeze. Pune pe repeat melodia ei preferata. Si o asculta la nesfarsit. Vecinii nu s-au saturat oare? Nimic din tot ceea ce face sau spune nu mai are niciun sens.


Asteapta sa apara cineva care sa schimbe totul, sa ii dea motive sa fie fericita, sa zambeasca la fel cum o facea inainte. Nu mai e mult pana mai e foarte putin.